Monday, January 15, 2007

despre imaginea lui Cioran


Revista The New Republic, a publicat un review la cartea scriitoarei Marta Petreu, despre Cioran, recent tradusa in limba engleza sub titlul de “An Infamous Past”.

In timp ce subiectul este cartea Martei Petreu, recenzia face si o comparatie critica cu cartea lui Laignel-Lavastine, “Cioran, Eliade, Ionesco – L’oubli du fascisme”.

Recenzia este scrisa de Joseph Frank, profesor emerit in literatura comparata, scriitor, ... care l-a cunoscut si a colaborat cu Cioran.
Scriitoarele nu sint prea entuziasmate una de cealalta (printre alte controverse au existat si acuzatii de plagiarism ...), insa prof. Joseph Frank le admira pe amindoua.

Cunoscind toata controversa generata de cartea lui Lavastine in Romania, admitind anumite imprecizii de detaliu, Joseph Frank conclude ca “The great value of Laignel-Lavastine's book is her thorough investigation of the Romanian background, and in a much larger framework than the one provided by Petreu.”

Insa, ... si aici recenzia lui mi-a provocat o mare placere, cartea Martei Petreu este valoroasa acolo unde cea a lui Lavastine are o mare lipsa, prin faptul ca aduce o corectie binemeritata, nedreptatilor si prejudecatilor cu care Lavastine prezinta figura si gindirea lui Cioran.

Aceasta lipsa de incredere a lui Lavastine, prejudecatile pe care ea alege sa le puna inaintea cuvintelor si mai ales a faptelor lui Cioran, constitue o mare slabiciune a cartii lui Lavastine, si recenzia ataca destul de bine acest aspect.

Citeva spicuiri:

... Cioran was also in Paris at the outbreak of the war and decided to return to Bucharest in the autumn of 1940, though he, too, eliminated these months from accounts of his life. The reason is quite simple: he arrived when the Iron Guard had practically taken over the government; and on the very day that it was committing the atrocities already mentioned, he spoke on the radio with ecstatic praise for the "Legion" (as the movement was also called). "Codreanu," he said, had "instilled honor in a nation of slaves; he has given a sense of pride to a spineless herd." He also published several articles along the same lines and, preparing his return to France, obtained an appointment as cultural attaché to the Romanian embassy in Vichy.

Cioran took up his new post in March 1941, but broke all records for the brevity of his service, which lasted only two and a half months (subl.mea). Meanwhile, he managed once again to obtain a study grant with the help of his former benefactor, now at the Collège de France, and returned to live and write in occupied Paris.
During these years, he spent a good deal of time with another ex-Romanian intellectual of Jewish origin, Benjamin Fondane (actually Vecsler, sau Fundoianu), who had become a fairly well-known literary critic and poet through his works in French. In a letter to his parents in 1946, cited by Petreu, Cioran writes that:

"[Fondane] proved to be more gentle and more generous than all my 'Christian' friends taken together.... In the long run, all ideas are absurd and false; only the people are there, regardless of their origin or religion(subl.mea)."

When Fondane was finally denounced and arrested, Cioran went with Jean Paulhan to plead for his release. Surprisingly enough, they were successful in his case; but Fondane refused to leave without his sister, who had also been taken into custody, and they both perished in Auschwitz.

There can be little doubt that, as Laignel-Lavastine notes, "the arrest of Fondane shook Cioran profoundly," and left an indelible impression on his ideas and his values. He later wrote an admiring essay about his friend, and in addition helped Fondane's wife to re-edit his works after the war as well as to complete an important unfinished book on Baudelaire. He also wrote an article asking that Fondane's name be included among those deported writers whose names were inscribed in the Pantheon....
...
There can be no question that, unlike Eliade, the issue of his previous fascism and anti-Semitism tormented the complicated, involuted, self-questioning Cioran, whose thought was always directed toward undermining all of mankind's certainties, including his own.

The analysis of the postwar Cioran given here is the most complex and controversial in Laignel-Lavastine's book. He is depicted as both evading any overt responsibility for his past and also, "unlike Eliade," weighed down by feelings "inseparable from a desire for expiation and a sense of diffuse guilt ... [an] 'oppressive sensation' with which he admits sometimes awakening in the morning, 'as if I bore the weight of a thousand crimes.'"

The same problem arises when she comes to Cioran's attitude toward the Jews. When, for example, a new edition of his most anti-Semitic book, The Transfiguration of Romania, was published in Romania, he insisted that the chapter on the Jews be eliminated, along with a number of remarks about them scattered through the text:

"I completely renounce a very large part [of the book] which stems from the prejudices of the past, and I consider as inadmissible certain remarks about the Jews," he wrote to a friend.
Nothing could be more explicit. Even more, in one of his later French books he included a section on the Jews called "Un peuple de solitaires" ("A Solitary People") that was hailed as philo-Semitic.
...
Moreover, Cioran continually identifies his own situation with that of the Jews, writing that
"their drama [that of the Jews] is mine." In 1970 he mused that "I lacked an essential condition fully to realize myself: to be Jewish."
.....
This obsessive self-identification with the Jews is interpreted as "the reversed expression of the same psycho-pathological phenomenon" that had earlier led to Cioran's worst excesses. Perhaps so; but to glorify the Jews instead of vilifying them surely indicates some sort of change.
Also, the objection is made that while Cioran often expresses regret about his errors of the past, he never does so except in general terms, without attempting to explain why they are now rejected.
...
Petreu is much more affirmative on this issue, and cites someone who visited Cioran during his last days, when he was suffering from Alzheimer's disease:

"From his hospital bed, desperately trying to overcome the symptoms of his disease, Cioran stumblingly told his guest: 'I ... am not ... an ... anti- ... Semite.’

La sfirsitul articolului, prof. Joseph Frank tine sa adauge:

Let me add my personal testimony at this point. During my years in Paris I met Cioran and saw him on a number of occasions, and we had a good many conversations (particularly but not exclusively about Russian literature, in which he took a passionate interest). Whatever the twists and turns of his troubled conscience, the brilliantly sardonic, self-mocking, and fascinating personality that I knew could not have been a conscious manipulator who would set out deliberately to deceive.

intreg articolul, foarte informativ de altfel, il gasiti aici .

27 comments:

Cobra said...

Yuck.
The New Republic!
Oficina comunista!!!!
Yuck, again!!!!

Anonymous said...

Stimati tovarasi si prieteni, nas Florea si tu fa aia de colo,

1. Salut cu entuziasm deschiderea unui nou blog Ziua chiar daca-i putin crapat.
2. Din frageda pruncie am auzit vorbe frumoase precum libertate si lipsa cenzurii. Am citit cu atentie regulamentu si... as avea o completare... da nu v-o spun.
3. Din membrii deja inscrisi si din postarile de pina acum am impresia ca acest blog deja are o orientare social-politico-economica f. ferma.
4. Cine ie patronu acestui blog, care a fost nicku lui pa Ziua?

Cu stima tovaraseasca!
Traiasca lupta pt. pace!

Neamtu tiganu

vics said...

The New Republic is an American journal of opinion published weekly and with a circulation of between 40,000 and 65,000. Politically, the magazine tends to support left-leaning, libertarian and neo-conservative policies.
Asta inseamna comunist, doar in capul tau de panicat.

Partea culturala a publicatiei, care ma intereseaza pe mine in mod special, si pe care o gasesc extrem de valoroasa, se ocupa de prezentarea critica a tuturor cartilor importante care se publica in USA, a pieselor de teatru, a filmelor, se ocupa de arhitectura, de balet ...

Tu nu ai discernamint ? Ti-e frica ca citind alte opinii iti debalansezi creierul ?

Ai citit cumva articolul postat aici inainte de a comenta ?
sau poate crezi ca si Cioran e comunist ?

vics said...

Neamtu zice:
"... Din membrii deja inscrisi si din postarile de pina acum am impresia ca acest blog deja are o orientare social-politico-economica f. ferma"

la care eu iti raspund:
... pai inscrie-te si tu, ca sa balansezi situatia.
(plus ca as avea multe de discutat cu tine, ... din intrebarile puse pe forum.)

Adminul de-aici isi zice Emil-Anonimul si, cu toate incercarile noastre, nu reusim sa-i aflam identitatea.

PS. altfel, ai putea si tu sa pui punctuletul in "other" si sa iti scrii numele, ca sa nu apari "anonymous said..."

Cobra said...

The New Republic was the flag newspaper for the Progressive party, a party dominated by the same commies, like those in the USCP.
Do a search on Henry Wallace.
The Progressive party was then absorbed into the demshevik pary, aka, the DemocRAT party.
The same rats who were in the communist movement, and the Progressive party, moved into the demshevik party.
And about the "Liberaltarians", only the so-called sexual revolution is "libertarian".
Regarding the 40-60kreaders, I bet they are mostly in Brooklyn, N.Y. and alike.
Nothing against Cioran, only against the rats who are hiding under different names, and are bolsheviks to the core.

vics said...

Dan Bostan: "Nothing against Cioran, only against the rats who are hiding under different names, and are bolsheviks to the core."

Bun.
Atunci daca vrei, citeste articolul. E despre Cioran si nu despre "rats".
Daca nu vrei, nu-l citi.

Chef de cearta cu tine nu am.

admin said...

Domnule Neamtu Tiganu,

Welcome to the blog!

E foarte bine ca ai citit regulamentul, acest forum nu este absolut liber, insa la noi bita se aplica numai in cazuri extreme.

Pot fi aduse exemple dar nu este cazul sa largim discutia in public tocmai la punctul asta.

Pentru orice plangere sau propunere exista adresa mea publicata in pagina principala.

Cat despre patronul blogului care ne sustine cu ceva bani (saru' mana, coane!) el este secret, pot numai sa dezvalui ca este vorba de un filantrop cu plantatii de cafea in Brazilia si ca incalta pantofi albi.

Din cand in cand se uita si prin forum sa vada cum merge si ne da indicatii pretioase.

Inca o data welcome!

Roy said...

Dan,

Majoritatea ziarelor au intzeles de mult ca nu se pot adresa numai unui anumit public.

Haaretz de exemplu era o data foarte de stanga, in ultimii ani s-a mai domolit ceva. Adica continua sa-l publice pe Gideon Levy si pe Amira Hass care sant pro-palestinieni extremisti dezgustatori, insa publica din cand in cand si pozitzii clar de dreapta ale Likudului (de exemplu articole de Moshe Arens, fostul ministru al Apararii).

De aceea din cand in cand ma uit si prin Haaretz, uneori pot fi gasite articole foarte bune.

Mi s-a povestit ca "National Revue Online" avea in urma cu zeci de ani pozitzii anti evreiesti foarte clare, daca il citesti astazi - nici urma de asta.

Vremurile trec, oamenii se schimba sau isi schimba parerile.

Nu cunosc agenda lui New Republic, dar daca articolul e bun, nu-mi va pasa de culoarea ziarului.

Toate bune,

Roy

vics said...

In alta ordine de idei ...
Mi s-a parut foarte interesanta postarea de pe blogul ZL, a lui carol zwilling.

Frumos scrisa.

vics said...

Pe linga placuta reflexie a lui Cioran despre biografii si lipsa lor de relevanta ...

” Il est incroyable que la perspective d’avoir un biographe n’ait jamais fait renoncer personne à avoir une vie”,

am descoperit si acest Omagiu lui Eminescu, scris de Cioran in 1943, si publicat tot atunci de revista colaborationista (hm, hm) Comedia:
Cioran despre Eminesco

P.S. Stiind deja ca primul lucru pe care-l va observa Dan Bogdan, e ca acest blog tine de ziarul “Le Monde”, pronunt chiar eu ”Yucky, ...Yucky !!!”,
ca sa nu se mai oboseasca Dan.

Oriana said...

“Le Monde”, alt ziar stangist cu reflexe rosh, citeste comuniste !

Vezi poate gasesti ceva si in Unità, Manifesto, la Repubblica ca... sa fie tabloul complet.

Roy said...

Eu citesc din cand in cand Le Monde (desi e dezgustator) ca sa vad cum raporteaza diverse evenimente.

Ca sa-tzi dai seama cam cat de mare e merde-ul acolo, e bine sa citesti si ce racnesc d'alde Le Monde.

vics said...

Roy, aceste publicatii au inclinatii politice, care pot sau nu fi pe gustul tuturor, ... insa in acelasi timp, sint renumite mai ales prin caietele lor culturale de mare tinuta, citite de oricine vrea sa fie cit de cit la zi cu ce se mai intimpla in domeniul culturii sau artei.

Aici e vorba despre recenzii la niste carti publicate in strainatate despre momente de istorie sau oameni de cultura din Romania, in care protagonisti sint Eminescu, Cioran, Eliade, e vorba despre anii Garzii de Fier in Romania.
Nu a fost vorba de nici un comunism.

Eu am postat pentru oameni care au capacitatea de a citi orice si cu discernamint in intelegere.

Doar nu o sa aruncam toata cultura la gunoi, doar pentru faptul ca majoritatea scriitorilor, pictorilor, artistilor de valoare, are inclinatii de stinga.

Daca le e frica ca vor fi "brainwashed" prin lectura, treaba lor, sa nu citeasca. Nimeni nu ii obliga.
Sa citeasca Rider's Digest.

Oriana said...

cica "Sa citeasca Rider's Digest" !

Unele ar trebui sa faca economie la aroganta, cei care scriu pe bloguri nu ajung la nivelul celui mentionat, uite mie nu-mi venise-n cap.
Intelectualii stangisti au reusit sa predomine scena si sa fie premiati NUMAI datorita baronilor rosh, care comanda peste tot, am mai auzit eu trasnaia asta, ca "doar stangistii ar fi destepti".

In Europa, de veacuri, un ziarist or un scriitor stangist gaseste rapid unde sa scrie si editorul prompt care sa-l publice, doar DACA e stangist.

Aceeasi regula nescrisa si pt. cantareti, pictori, etc, nu mai zic de televiziune: predomina stangistii, cei IMPINSI DE PILE.

E o realitate.

Roy said...

Sehe,

In primul rand mersi ca ti-ai batut capul si ai postat articolul asta care este foarte interesant.

Am citit din el deocamdata jumatate, ambele carti recenzate trebuie sa fie captivante.

Cat despre discutia despre stanga -dreapta, cred ca ar fi bine de gasit ceva materiale care discuta aceste notiuni.

Cel putin in Israel, chestiunile astea s-au estompat de mult, stanga si dreapta israeliana nu sant mai mult de 25% fiecare, restul este centru care migreaza cand spre stanga cand spre dreapta.

vics said...

Oriana: "Intelectualii stangisti au reusit sa predomine scena si sa fie premiati NUMAI datorita baronilor rosh, care comanda peste tot, ...
... predomina stangistii, cei IMPINSI DE PILE.
E o realitate."


Da? asa s-a intimplat de exemplu cu Italo Calvino ?
a avut pile ?

N-ai decit sa gindesti cum vrei, e dreptul tau, e realitatea ta.

A mea e alta.

Dar articolul despre Cioran l-ai citit ? Ca eu despre el am postat.

Oriana said...

Eu am scris clar: de veacuri intregi scena intelectuala in Europa, si nu mai zic in Italia, e dominata absolut de stangime, nu era nici o intentie de polemica, mai degraba de amaraciune, de injustitie, asta am vrut sa subliniez. Ce-mi vii tu cu Italo Calvino ?! Iti pot cita "n" cazuri de impinsi pe la spate pana la podiul cel mai inalt. Si nu e just.

Realitatea asta e palpabila, e arhi-cunoscuta, apartine la toti, nu e "realitatea mea", ca s-o bag eu in buzunar.

"Dar articolul despre Cioran l-ai citit ?" Of course. Ai selectat o analiza buna, cand ai vreun merit, n-am nici o problema sa ti-o zic clar.

Anonymous said...

Sa citeasca Rider's Digest.

Ba eu citesc The Lonely Rider!
Yiiipiii ay iiii, Yiiipiii ay oooo!
Heigh-hooooo!

vics said...

Dar articolul despre Cioran l-ai citit ?

Oriana: "Of course. Ai selectat o analiza buna, cand ai vreun merit, n-am nici o problema sa ti-o zic clar."

Pai atunci care e problema? de ce ai comentat NU articolul, ci vehicolul in care sint publicate ? Eu am cautat informatii despre ce-a zis Cioran despre Eminescu.

Iaca-ta ca nu "Figaro", ci "Le Monde" a publicat ceva, iaca-ta ca in TNR, sau in The New Yorker, si nu in alte publicatii, gasesti analize si recenzii de nivelul celei alese de mine.

vics said...

Oriana: "Eu am scris clar: de veacuri intregi scena intelectuala in Europa, si nu mai zic in Italia, e dominata absolut de stangime,"... "Ce-mi vii tu cu Italo Calvino ?! Iti pot cita "n" cazuri de impinsi pe la spate pana la podiul cel mai inalt. ..."

Da, as fi curioasa sa-mi citezi citeva din acele "n" cazuri de impinsi prin pile, si nu de talent dar nu de aia de duzina (ca nu ma intereseaza), ... ci de calitatea unui Calvino, Marquez, Saramago, Bunuel,... etc etc, ca lista e lunga.

Un sfat prietenesc: atentie cu marche-arriere in unitati "de veacuri intregi ...", sa nu dai in Renastere ...

Anonymous said...

Sehe,

Mi-a placut nespus articolul lui Cioran despre Eminescu.

De asemenea filmuletu cu Rebenciuc este pe de o parte tragic pe de o parte tare adevarat. Patriotu din mine zice insa actiunea ar fi putut avea loc oriunde in lume, vorba aia mai bine tinar, bogat si frumos decit batrin, sarac si bolnav.

Despre imaginea lui Cioran n-am citit!

Privind "interlocuitoarea" ta stii ca n-are rost!

Neamtu tiganu

vics said...

"De asemenea filmuletu cu Rebenciuc este pe de o parte tragic pe de o parte tare adevarat. Patriotu din mine zice insa actiunea ar fi putut avea loc oriunde in lume, vorba aia mai bine tinar, bogat si frumos decit batrin, sarac si bolnav."

da, dar nu oriunde in lume vei gasi un Rebengiuc, cu care sa rezonam noi atit de bine. Foarte bine facut filmuletul, are talent Puiu ... si celalalt a jucat extrem de bine, ... iti venea simultan sa-l si palmuiesti, sa-l si lasi in plata
D-lui ...

citeste si articolul ala lung despre Cioran si tormenturile sale ideologice ...

Anonymous said...

Extrem de surprinzator mi se pare faptul ca nimeni nu ridica problema SINCERITATII ultimei atitudini a lui Cioran fata de evrei.
Sunt dispus sa cred ca se trezise din transa antisemita, dar diversele declaratii de dragoste pentru evrei mi se par pur si simplu un efort de rescriere a biografiei personale - si nu pledeaza in favoarea lui...

vics said...
This comment has been removed by the author.
vics said...

"Extrem de surprinzator mi se pare faptul ca nimeni nu ridica problema SINCERITATII ultimei atitudini a lui Cioran fata de evrei."

Mori, tu ai citit intreg articolul la care am facut trimitere ? Tocmai asta e subiectul tratat.
E n articol lung, insa deloc plictisitor ...

Cioran nu si-a schimbat "brusc" atitudinea, ci treptat, inca din 1942, la Paris, in urma unor trairi personale in situatii critice si marginale
(oare trebuie sa-ti explic tocmai tie, rolul "valorii marginale" in validarea unor idei pe care le-ai crezut ale tale, dar mai les, in aruncarea lor la cosul de gunoi ...)

sper ca ai observat si pe forum, ca nu imi scapa nici un "clinck!" antisemitic, ...

ori, daca eu, dupa ani de citire, insist ca Cioran sa fie disculpat de astfel de acuze, ... nu zic sa o iei de buna,
dar macar sa te indoiesti nitel de implacabilitatea afirmatiilor tale.

si inca o data, Mori, citeste articolul (sau macar postarea mea) cu atentie, ... si-apoi sa mai discutam.

Anonymous said...

Scena de la spital a avut loc cu Mirodan. Acesta a descris-o în "Minimum", în nişte însemnări după o vizită la Paris.
Nu-mi amintesc dacă Cioran mai era în viaţă la data publicării însemnărilor respective.
Ce scrie profesorul Frank nu-mi era cunoscut. Mulţumesc Sehe.

Interesant de ce criticul Dan C. Mihăilescu (omul ca-care aduce ca-cartea la ProTV) nu a pomenit de schimbarea lui Cioran. Dan C. îi venerează pe Cioran şi pe Eliade, evident şi pe Noica. La "import" se dă în vânt pentru Heidegger.
Iar de Hannah Arendt a spus pe un ton dispreţuitor "ştim noi cine a fost Hannah Arendt"
Într-o vreme, până acum vreo 1-2 ani, individul pescuia cu pasiune perle antisemite în orice carte pomenită. Şi dacă lipsea din carte, găsea el un prilej să aducă vorba, să zică ceva.

vics said...

Buna, scs, m-a anuntzat adminu' de mesajul tau ...

sint incintata ca ti-a placut articolul profesorului american si ca impartasim o parere similara fatza de Cioran ...
pe mine m-a cucerit tirziu si cu greu acest om chinuit de gindurile sale, ... dar pina la urma l-am inteles si indragit.

i-am inteles si pe ceilalti (Eliade, Noica, ...) insa nu i-am indragit.

Hannah Arendt e o alta poveste dificila, o consider o mare ginditoare, de la care au toti multe de invatzat.