Basarabia de la Bruxelles

1 Februarie 2007
Calin Hera

Istoria are o noima a ei, iar lucrurile care trebuie sa se intample se intampla.

Un om care, la prima impresie, iti atrage atentia doar pentru ca a cam ramas fara par, urca la microfonul Parlamentului European si incepe sa vorbeasca. Sala e departe de a fi plina-ochi. Dimpotriva. Pe culoarul de langa peretele din stanga se pot observa, in cadrele generale oferite telespectatorului, cativa domni stand cu spatele, la o sueta.

Unul dintre ei se intoarce si se scurge, lenes, din sala. Omul de la microfon vorbeste deja de cateva minute intr-o limba straina, greu de inteles. Cei cativa din sala care au castile la urechi aud un discurs plat, banal, impanat de lozinci gen „aderarea nu inseamna automat integrare”, „romanii se intorc in marea familie europeana” s.a.m.d. V-ati prins, e vorba despre seful statului, Traian Basescu, momentul Bruxelles, 31 ianuarie 2007.

Si totusi, interventia presedintelui a fost mai mult decat bifarea unei activitati protocolare macar dintr-un punct de vedere: capitolul Basarabia. Il poti simpatiza, il poti uri, iti poate fi indiferent (greu de crezut), te poti declara dezamagit de el sau iti poti declara incantarea, dupa doi ani in care n-ai apucat sa te plictisesti. Ca roman, nu poti insa sa nu recunosti: de cand e presedinte, Traian Basescu a vorbit despre Basarabia mai mult decat Emil Constantinescu intr-un mandat intreg si Ion Iliescu in trei.

Atitudinea publica a presedintelui fata de problema Basarabia, exprimata nu intr-un talk-show, la Bucuresti, ci intr-un cadru oficial, la Bruxelles, pare deja un program pe termen mediu si lung. Recititi va rog: „Romania intentioneaza sa explice, sa sustina si sa gaseasca sprijin in interiorul Uniunii Europene pentru ca Republica Moldova sa revina in Europa, acolo de unde a plecat in 1940, fara vointa ei... Populatia Romaniei si populatia Republicii Moldova au aceeasi istorie, vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura, traditie si aceleasi aspiratii europene. Este o obligatie morala si politica a Romaniei si a romanilor sa lupte pentru ca familiile noastre de la est de Prut sa revina acasa, in Europa”. E o declaratie cat se poate de clara, fara dubii.

Da, Podul de flori e acum o notiune folosita mai mult in bancuri. Da, cei mai multi romani se uita de sus si se stramba la gandul ca ar putea fi nevoiti sa-i ajute material pe basarabenii mai saraci decat ei. Da, cei mai multi basarabeni sunt ori injectati de propaganda antiromaneasca, ori se simt frustrati de nedreptatea istorica pe care au fost fortati sa o traiasca, de neputinta si de saracie, si nu viseaza decat sa plece cat mai departe. Ce ramane? Lasati la o parte visatorii si pragmaticii si veti avea surpriza sa gasiti cateva zeci, poate sute de mii de oameni pentru care Prutul nu e o granita. Ei pot fi masa critica activa, necesara. Pentru ca istoria are o noima a ei, iar lucrurile care trebuie sa se intample se intampla.

In fine, nu poti separa momentul Bruxelles de vizita-fulger facuta de Basescu la Chisinau, la inceputul anului. Atunci, seful statului roman vorbea, corect politic, despre „doua state, doua popoare”, ranindu-i pe unionisti. Dar, in acelasi timp, cobora in multimea basarabenilor pentru care salvarea vine de la Bucuresti, dadea mana cu ei si le promitea ca Romania europeana nu i-a uitat. Ieri, s-a tinut de cuvant. Pentru asta, iti scoti palaria. Apoi te intorci, desigur, la hata-hata cu biletele.

http://www.expres.ro/article.php?artid=290268