*May 12*
940: Sixty-two-year-old Eutychius of Alexandria, the Greek who wrote *Nazm
al-Jauhar*, a history, of what some may consider of dubious accuracy ...
Saturday, July 26, 2008
Fara Zahar: Neamul lui Penes Curcanul
Plecat-am noua dinspre sat
Si cu Sandel tot noua
Sandel era extrem de bat
Ziceai ca-i rupt in doua
Da totusi l-am carat cu noi
C-asa-i regulamentu
Ne trebe zece taranoi
Sa facem regimentu
Plecat-am dintr-un sat de zmei
Ce nu cunoaste frica,
Unde la boboteaza
Se boteaza sacarica
Din satu cu recordu
La spalat de farfurii
Se cheama Vilariba
Matale cred ca stii
Ne-am adunat la C.A.P.
Cand ne-o chemat primaru
Maestru nostru nomber one
La rupt spinari cu paru
Scurmand nervos in nas
O zis ca tre sa-ntoarcem foaia
Ca doi din Vilabaho
O rapit pe Ghiorghitoaia
Pi vadana care o furat de la o unguroaica
Secretu de prefabricat rachiu de pufoaica
Si toata lumea-i cunostea vestitu alambic
Cu care biblic preschimba rahatu-n etilic.
Ref :
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Uiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii’.
Ce cruda-i viata uneori
Si cum te bate scroafa
Cand tocmai satu tau vecin
Iti fura filozoafa
Si toti am plans
Si toti am strans in palme furci si coase
Porniti sa facem beleturi
Si gauri numeroase
Sa-i omoram, sa-i epilam
Sa le mancam coliva
Sa-le-aratam ca-n Vilabaho
Nu-i ca-n Vilariba
Invatator intreba
Cu multa insistenta
Ca daca nu cumva
Luptam pentru independenta
Noi raspundeam in hohot
Ba salvam pe Ghiorghitoaia!
Da daca dai un kil de rom
Luptam si pentru aia
Sa nu va duceti dragii mei
Ca nu veniti cu zile
Ca nu degeaba o scris
Ce-o scris Alecsandri Vasile
Insa viteazu domn primar
Striga: Asta-i vrajeala
Alecsandri acela tau
Nu prea stia mardeala!
Caci Ghiorghitoaia pentru noi
E ca o sfanta maica
Si mai bine-i strang pe toti de gat
Decat sa n-am pufoaica.
Ref:
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Uiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii’.
Veni si ziua de asalt
Aceea-n care norii
S-o adunat si ne-o lasat
Sa ne batem ca chiorii
Si-atata ploaie o trimis
Tanti Rozica Jurca
Ca prin suvoaie nu vedeai
In cine sa bagi furca
Din zori in zori si noi si ei
Zvarleam pe sus pietroaie
Si-ii nimeream acolo
Un’ te ti cand mergi la baie
Ca domn primar ne-o antrenat
Si ne-o invatat pe toti
Sa dam ca Jeane Clod Vandam
Cu suturi si carati
Malaca de exemplu
Era brutaru rotofei
Care iti impletea-ntr-o ora
Doua mii de colacei
Gandeam c-o fi vreun pacifist
Dar ma-nselam cu fapta
Dadea mortal cu stanga
Si dadea letal cu dreapta
Din toti brutari el era
Din prima generatie
Care s-o antrenat special
Sa dea la operatie
Ura ! strigam cu pieptu gol
Si plin de bucurie
Drapelu nostru cand vedeam
La ei pe primarie
Puteam sa mor caci Ghiorghitoaia
Era de-amu salvata
Si toti urmasi mei
Aveau Pufoaica asigurata.
Ref:
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Ascunde mama cazanu
Sa nu-l gaseasca dusmanu
Ca eu plec sa-mi apar neamu
Neamu lui Penes Curcanu
Uiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiï’.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
Ei, hai sa ne amintim si de Penes Curcanul cel original:
Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte.
Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
Români de viţă veche,
Purtând opinci, suman, iţari
Şi cuşma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!
Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa ţară.
Aşa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.
Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-ademenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vro nuntă?
Noi răspundeam în hohot: "Ba,
Zburăm la luptă cruntă!"
"Cu zile mergeţi, dragii mei,
Şi să veniţi cu zile!"
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Şi preoţi, şi copile;
Dar cel sergent făr' de musteţi
Răcnea: "Să n-aveţi teamă,
Românul are şapte vieţi
În pieptu-i de aramă!"
Ah! cui ar fi trecut prin gând
Ş-ar fi crezut vrodată
Că mulţi lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceată!
Priviţi! Din nouă câţi eram,
Şi cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu... şi am
În piept inima rece!
Crud e când intră prin stejari
Năprasnica secure,
De-abate toţi copacii mari
Din falnica pădure!
Dar vai de-a lumii neagră stea
Când moartea nemiloasă
Ca-n codru viu pătrunde-n ea
Şi când securea-i coasă!
Copii! aduceţi un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Şi jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
Şi mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la fraţii mei,
Cu toţi pieriţi în floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a bombei şuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind... mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
Ş-astfel ne curmă jocul.
Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Şi nu departe-am tăbărât
Pe Plevna blestemată.
În faţa noastră se-nălţa
A Griviţei redută,
Balaur crunt ce-ameninţa
Cu gheara-i nevăzută.
Dar şi noi încă o pândeam
Cum se pândeşte-o fiară
Şi tot chiteam şi ne gândeam
Cum să ne cadă-n gheară?
Din zori în zori şi turci şi noi
Zvârleam în aer plumbii
Cum zvârli grăunţi de păpuşoi
Ca să hrăneşti porumbii.
Şi tunuri sute bubuiau...
Se clătina pământul!
Şi mii de bombe vâjâiau
Trecând în zbor ca vântul.
Şedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trăgeam noi tot în gol,
El tot în carne vie...
Ţinteş era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Şi bietul Ţinteş căzu mort,
Îmbrăţişându-şi tunul.
Pe-o noapte oarbă, Bran şi Vlad
Erau în sentinele.
Fierbea văzduhul ca un iad
De bombe, de şrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiaţi de iatagane,
Alăture c-un moviloi
De leşuri musulmane.
Sărmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Şi chiar murind ei n-au lăsat
Să cadă-arma din mână.
Dar ce folos, ceaţa scădea!
Ş-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Şi cu sergentul, şese!...
Veni şi ziua de asalt,
Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
Faţă cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
"Cât n-om fi morţi, voi cinci şi eu,
Copii, tot înainte!"
Făcând trei cruci, noi am răspuns:
"Amin! şi Doamne-ajută!"
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toţi cu mine!
Şi cum la şanţuri alergau
Cu scări şi cu faşine!
Iată-ne-ajunşi!... încă un pas.
"Ura!-nainte, ura!..."
Dar mulţi rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cât nu-1 încape gândul.
Un şir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.
Burcel în şant moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Şoimu-n redan cade răcnind:
"Moldova să trăiască!"
Doi fraţi Călini, ciuntiţi de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.
Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: "Cine-i Curcan,
Să fie şoim de munte!"
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.
Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm... iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
"Allah! Allah!" turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.
Ura! măreţ se-naltă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!
Şi eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
"Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!"
Apoi, când iarăşi m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
"Virtutea militară"!...
Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Şi moartea vitejească!
Peneş Curcanul, pe numele său real Constantin Ţurcanu (n. în Vaslui) este numele unui erou al războiului de Independenţă din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanţi.
La vârsta de peste 62 ani, voluntar şi participant activ ca veteran în al doilea razboi balcanic şi în primul război mondial, a fost o pildă vie a eroismului şi patriotismului ostaşului român.
În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independenţă (1877- 1878) şi Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneş Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat dn marmură, piatră şi bronz.
Este opera sculptorului I. Scutari şi a meşterilor italieni Luise Severiano şi Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneş Curcanul.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pene%C5%9F_Curcanul
Post a Comment