Viata ca un film

Uneori viatza ne ofera scenarii de film iar in povestea pe care inca un pic o voi povesti, sunt toate elementele unui astfel de scenariu: evenimente de demult, romantica, un pic de Sherlock Holmes si un final trist. Dar ce sa va mai tzin de vorba cu filozofii, iata despre ce este vorba:

In urma cu doua zile ma suna cumnata mea (sora sotziei mele) Aura si-mi spune:

- Stiu ca te ocupi de arborele genealogic al familiei si am o istorioara pentru tine, poate reusesti sa-i dai de capat.

Povestea incepe intr-un mic orasel din Moldova, unde intr-o vila mare locuia familia bunicului lui Edi (sotzul Aurei si cumnatul meu), avand o situatzie materiala foarte buna. Impreuna cu familia locuia si o sora a bunicului cu numele de Roza, o fata cam la 22-23 de ani, culta, care vorbea perfect franceza si isi facuse studiile la Hanovra, in Germania, deci stapanea si germana.

Timpul actziunii: primul razboi mondial. Nemtzii cucerisera orasul si in casele mai de soi incartuisera ofitzeri si ranitzi. In casele evreilor fusesera asezati de asemenea ofiteri, problemele intre evrei si nemtzi nu existau pe atunci, ba chiar evreii aveau un avantaj fatza de romani: nemtzii erau foarte uimitzi si multumitzi sa auda pe cucoanele evreice cat de bine vorbeau germana, care de fapt era idish.

In casa bunicului lui Edi, fusese repartizat un tanar ofitzer ranit care era in convalescentza. Ca in orice film de epoca care se respecta,...
Read More...
intre domnisoara Roza si tanarul ofitzer se infiripa un mic roman, hai sa-i zicem flirt, discutat in doua limbi, germana si franceza, stapanite de amandoi in egala masura.

Timpul trecu, si deodata in poveste isi fac aparitzia o poezie (in franceza) de adio a a ofitzerului catre domnisoara precum si o poza a lui langa un cal, cu o dedicatie pe verso. Poezia era semnata Comte d'Xxxxxx, iar pe dosul fotografiei aparea semnatura Yyy. d'Xxxxx.

Dupa cum imi povestii cumnata mea, sfarsitul romanului a fost insa trist. Tanarul ofitzer a incetat din viatza din cauza ranilor si probabil e inmormantat intr-unul din cimitirele germane din Romania. Asta a auzit-o de la Georgica, tatal lui Edi si nepotul Rozei. Iar Roza, neconsolata, nu s-a maritat timp de catziva ani de durere.

Fotografiile, un pic prelucrate de mine sunt cele atasate postarii.

Acestea sunt datele povestii, si acum am fost rugat sa descopar cine a fost ofitzerul si pe familia sa, careia sa-i trimitem fotografiile, un semnal din neantul celor peste 90 de ani trecutzi.

"Sa-tzi spun drept" – i-am spus lui Aura, "poezia si dedicatzia de pe dosul fotografiei nu imi par ca fiind scrise de un om care trage sa moara ci mai curand par cuvinte de adio."

" Da' de unde", mi-a raspuns Aura, "Georgica a fost cat se poate de categoric in chestia asta".

"Ei, ramane de vazut, cat putem sa ne bazam pe memoria lui care era pusti de sapte ani, pe vremea aceea si poate se benocla dupa cei doi tineri cand stateau la taclale in gradina sau in cerdacul casei".

Si astea fiind zise si spuse, ne puparam prin telefon si ne despartziram, iar eu am ramas cu problema in bratze.

Hmm, un task dificil: o poezie, o fotografie roasa de ani si atat. Cum atac problema? Este oare posibil de facut ceva?

Mai intai, o sa analizez cu atentzie poezia si dedicatzia de pe dosul fotografiei.

Va sa zica, tanarul scria perfect in franceza, era din armata germana si inca conte! Asta imi miroase a Alsacia, un castel, o famile nobila. Suna romantic ca si poezia si desenul.

Dar ce ar cauta un alsacian in Rusia despre care vorbeste in poezie si de unde s-a intors cu traume? De ce nu a fost pe frontal de Vest, mai aproape de casa?

La intrebarea aceasta am gasit un raspuns usor pe Internet: Alsacia-Lorena care erau ex-teritorii franceze, capatate de nemtzi in 1871, erau considerate o regiune problematica din punct de vedere al loialitatzii catre Germania, si dupa cum scrie wikipedia:

"Regarded as suspect, the Alsatian or Lorraine soldier was obviously sent on the Russian front where the most dangerous missions were assigned to him. The permissions were granted to him less easily than to other German soldiers. Anyway, even if he obtained his permission, the Alsatian-Lorraine soldier had to wait three weeks to let the local police investigate his family."

Ei, am inaintat putzin! S-ar putea ca junele sa fi fost intr-adevar de origina alsaciana!

Acum am trecut la analiza semnaturii. Aici am descoperit imediat o problema: cateva litere, mai bine zis trei din numele de familie erau greu de descifrat: printre ele un "n" care semana cu un "u". Nici in textul poeziei, nu este mare diferentza intre "n" si "u".

Un oarecare noroc il constituie faptul ca am putut sa recunosc primele trei litere din numele de familie, iar celelalte trei asa si asa, din ele facand parte si un "n" sau "u".

Am incercat sa formez cateva nume posibile prin permutatzii ale celor trei litere neclare, ca sa capat o directie, dupa care m-am indreptat spre Google. Ce se poate pune acolo? Numele de familie care ar trebui sa fie si al castelului, cuvantul Castle, cuvantul Alsace. Cam atat.

Ei si am inceput: Google o data, Google de doua ori, inca de cateva ori si bingo! Imi iese un castel vechi si de demult. Chestia mi-a placut, dar cat puteam fi de sigur ca este singurul castel? Daca mai sunt cateva? Deci am mai incercat un pic, dar nimic…

In acest moment am hotarat ca asta ar fi castelul meu. Mai ales ca am descoperit ca exista pe langa el, o asociatzie de prieteni ai castelului cu un email. Poate ei stiu ceva de un conte disparut in WWI in Romania sau cunosc familia. Iar cand m-am uitat la numele celor din comitetul asociatziei am vazut ca VP este unul cu numele castelului, o posibila rubedenie indepartata a gentlemanului pe care il caut. Excelent!

Acum, daca am capatat numele de familie ar fi cazul sa ma ocup de prenume. Asa cum am mai spus, pe poezie tanarul semneaza Comte d' Xxxxxx, insa dedicatzia de pe dosul fotografiei era semnata cu trei litere si punct, deci era o prescurtare. Si fie vorba intre noi, nu a fost greu de ghicit din ea prenumele. De exemplu in numele St. O. Iosif, oricine stie ca St este prescurtarea de la Stefan. Doar ca pe contele meu nu il chema Stefan ci altfel.

Vasazica, am in mana numele si prenumele. Este timpul sa facem din nou o investigatzie cu Google. Pun prenumele si numele pe Google, invart din manivela si hop, imi si sare un conte in bataia pustii. Insa am lamurit imediat ca traieste acum iar dupa socotelile mele, contele meu ar fi avut astazi vreo 115 ani.

Deci nu e contele, insa ar putea sa fie un urmas al lui, botezat cu numele romanticului sau stramos care flirta cu domnisoara Roza din Moldova. Tocmai unul caruia sa-i putem trimite poezia si fotografia cu calul.

Incep sa simt ca ma apropiu de familia cautata si de solutzia enigmei, posibil ca am deja in mana doi urmasi… dar inca nu ma simt satisfacut.

Ma intorc la Google si incep sa-l rasfoiesc… peste tot stranepotul asta! S-a instalat pe Internet si nu-l mai lasa. O pagina si inca o pagina, si inca o pagina… si peste tot apare contele si nu face loc la altzii!

Si tocmai cand ma gandesc sa schimb tactica, clopotele incep sa clopotzeasca si tunurile sa bubuie: pe un mic site genealogic este vorba de un cutarica casatorit prin anii 50, al treilea fiu al contelui pe care il caut si al sotziei sale. Insa ce are deosebit este ca sunt prezente si datele de nastere si de deces al contelui meu!

Nascut spre sfarsitul secolului XIX foarte potrivit, deci foarte potrivit ca varsta unui soldat din primul razboi mondial. Lantzul se strange, se pare ca l-am gasit!

Iar pe sotzie o cheama … Roza, dar alt nume de familie, polonez. Prin urmare, contele meu avea predilectzie pentru Roze.

Hmm, dar parca a murit din ranile sale si e ingropat in Romania…Asa a spus categoric Georgica. In fine, chestia ramane de rezolvat, poate doar a facut pe mortul?

Intre timp o sa incep sa adun date despre conte. Ca sa fiu scurt (pentru ca cautarile au luat totusi cateva ore), inzestrat cu numele sotiei si cu anii nasterii si mortzii, am aflat totul (ei, sa nu exagerez, n-am aflat numarul de la pantofi, dar in rest tot ce era important), din diverse site-uri genealogice care se ocupa de familii nobile adica:

1) Nascut in ultimul deceniu al sec XIX, al doilea copil din sase al tatalui sau, contele de la castelul cu acelasi nume si al mamei sale, o baroneasa dintr-o familie inobilata de Ludovic al XV-lea in 1760. Pe linia patriarhala, castelul cu numele familiei este amintit din sec X, insa nu e clar cand stapanii locului au devenit contzi si cine i-a firitisit. Contele meu a decedat dupa 1980.

2) Sotzia contelui, Roza, nascuta in Polonia, si ea de familie buna, descendenta din Hugues Capet, intemeietorul dinastiei Capetienilor. A trait 74 de ani, s-a casatorit cu contele in 1924, dupa care i-a turnat patru copii, cate unul pe an, imediat dupa casatorie.

3) Primul baiat a cazut in 1944, in Polonia. Intrebare: in armata germana? Ups, la asta nu m-am gandit, era contele francez sau prusac?

Inca nu stiu originea contelui , stiu doar ca era alsacian iar prenumele cat si numele sunt ambivalente. Daca era prusac, presupun ca fiul a cazut in randurile armatei Fuhrerului. Dar daca era francez, cum a ajuns si a cazut in Polonia? Pariez ca este prusac, un francez in Polonia in 1944, mi se pare imposibil.

4) Restul de trei fii mai erau in viatza in 2003 si ii gasim casatoritzi si cu copii. Unul din cei trei a luptat si el in Wermacht, dar a scapat cu viatza.

Se pare ca am ajuns la solutie si ca conform presimtirilor mele domnul conte s-a facut sanatos si si-a luat adio de la Roza din Moldova, galopand pe calul sau catre Alsacia natala. Insa, cat putem fi de siguri ca aceasta este solutzia? Nu exista identificarea absoluta, deci solutzia nu este 100%.

Ei, in clipa urmatoare imi vine in minte o strafulgerare: Ce ar fi sa caut si pe Google Images? Poate gasesc vreo fotografie?

Pun numele pe Google si… Bingo,Bingo, Bingo! Prima fotografie este a contelui meu! Si cum stiu asta? Pai seamana foarte bine cu ala din poza cu calul. Aceiasi gura, aceiasi barbie, aceleasi urechi si aceiasi privire. Doar o mica mustacioara in plus si arata mai batranel cu vreo 40 de ani. Acum sunt sigur ca e el!

Dar de ce apare acolo? Wow, fusese implicat in conducerea unei banci franceze care refuza sa returneze bani familiilor victimelor Holocaustului. Figura romantica a contelui care primise o lovitura cand am citit ca a avut doi fii in Wermacht… se destrama sub ochii mei.

**************
Povestea noastra pare terminata, insa nu e. Ca intr-un film bun, am lasat si ceva pentru sfarsit. Ce s-a intamplat cu Roza din Moldova?

Roza a ramas necasatorita pana in 1929. Avea deja aproape 40 de ani. In 1929, in timpul marii crize economice, afacerea fratelui ei a dat chix si el s-a sinucis. Vaduva cu cei doi copii ai ei (unul fiind Georgica) s-a mutat la Bucuresti iar Roza a plecat in Frantza unde a cunoscut un evreu din Galatzi cu care s-a casatorit. N-au avut copii, iar dupa catziva ani, el a murit.

Nori negri incepura sa se adune pe cerul Europei si prietene din America au sfatuit-o pe Roza sa vina la ele, ar fi putut sa-i aranjeze intrarea acolo. Iar Roza, cu o situatzie materiala foarte buna, ar fi putut trai foarte bine acolo.

Insa nu le-a ascultat si asa se face ca intr-una din zilele lui 1942, la mai putzin de 50 de ani, parasea Parisul in directzia Auschwitz de unde nu s-a mai intors.

**************************
Roza si contele ei, contele si Roza lui. Ea la Auschwitz, el la castelul din Alsacia, cu doi fii in Wermacht, unul din ei cazut in Polonia. Si in fruntea unei banci care refuza sa redea bani familiilor victimelor.

Aura a intzeles ca nu are de ce sa expedieze fotografiile familiei.

Sfarsitul filmului, iesirea prin Sarindar.