Imagini din Stetel

Nu o data am primit prin email prezentatii care descriu viata spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX in micul orasel evreiesc cunoscut sub numele de Stetel (orasel in idish – pronuntat shteitel) prin intermediul picturii – mostenire culturala a carei cel mai cunoscut reprezentat este Mark Chagall.

Ii vedem in aceste tablouri pe evrei celebrand diversele sarbatori. Vedem casutele lor mici si naive de-a lungul strazii colbuite pe care trece Tevi laptarul in cotiga sa. O vedem pe yiddishe mame inconjurata de cei 7-8 copii ai ei in timp ce tatal ciobotar lucreaza in mijlocul unei gramezi de pantofi stalcitzi. Vedem masa de Shabat – evenimentul cel mai important al saptamanii in viata familiei. Vedem stetelul iarna inecat in zapada insa plin de viata.

Din cand in cand, pe cerul de cobalt al oraselului zboara grabit cate un mire tragand de mana pe a sa mireasa, in drum spre baldachinul sub care vor fi cununati de rabin, care si el a decolat spre punctul de intalnire. Iar nunta va fi acompaniata de cleizmere (instrumetele de suflat) si mai ales de violonistul care canta traditia din locul cel mai natural pentru un violonist - acoperisul casei. Pana si caprele, cat or fi ele de zburatoare – sunt uimite cand vad asa ceva!

Din pacate, cercetarile mele genealogice m-au condus catre alte imagini, mult mai sumbre decat cele pline de culori de vitraliu pe care le cunoastem --> Read More...
Actele de deces din acele timpuri dezvaluie cu cruzime realitatea ingrozitoare al epocii.

Fara a folosi o baza statistica larga, pot totusi sa apreciez ca procentajul mortii infantile atingea 55-60% din totalul celor decedati.

Care era sansa ca o femeie la 45 de ani sa nasca doi gemeni? Copiii nascuti morti erau cca 10%, restul nu ajungeau la zece ani. O cauza majora a decesurilor infantile: difteria.

Nu este deci de mirare ca natalitatea era foarte mare, pentru ca lumea lua in consideratie sansele de supravietuire ale copiilor. Bunicul meu a avut sase frati si surori din care au supravietuit copilariei numai doua surori. La randul sau, bunicul a avut cinci copii, din care au supravietuit numai trei.

Media de varsta pentru cei care depaseau copilaria era in jur de 50 de ani. Printre cei in varsta, cei considerati matusalemi (cca 90 de ani) in acele vremuri erau foarte putini, iar batranetea, lipsita de pensie si de mijloace care sa le ofere o asistenta medicala adecvata si medicamente, trebuie sa fi fost teribila.

Femeile, cu putine exceptii, nu lucrau (cand vorbesc de "exceptii" ma refer in primul rand la profesia de moasa). Principalul lor job era sa nasca si sa ingrijeasca de casa. Iar cand murea Haim birjarul sau Shloim cibotariul la inaintata varsta de 35-40 de ani se trezeau Risla sau Ruhel la 25 de ani cap de familie, fara profesie si cu 5-6 copii pe care trebuiau sa-i intretina. Moartea capului familiei care punea banii pe masa, era o tragedie dubla.


Profesiile evreiesti urbane ale eopcii : tinchigiu, carutas, croitor, sitar, boiangiu (vopsitor de textile), ceaus (servitor la sinagoga), macelar, etc. Foarte putini erau "comersanti" sau zarafi (camatari), aproape de loc doctori. Existau desigur si familii instarite sau chiar bogate (relativ la cele timpuri) dar erau o minoritate. Patura de mijloc era ca si inexistenta.

O monografie a stetelului familei mele din Moldova, dezvaluie conditiile de trai. Majoritatea evreilor erau concentrati in cartierul cu numele simbolic de "Calicime". Casele din "Calicime" erau de 1-2 camere si podea de lut. Apa curgatoare – de la fantana.

Totusi, intrebarea este cum supravietuiau familiile nevoiase? Una din mijloace era cersitul. Existau evrei cersetori si nu putini. Aceasi monografie dezvaluie ca evreii erau organizatii in nenumarate bresle, comitete si comitii care ii ajutau pe cat puteau pe cei in nevoie. Insa ajutorul era foarte "sectorial".

Doar dupa cateva zeci de ani, aceste organizatii au inceput sa se uneasca in comunitati care s-au grabit sa aboleasca cersitul printr-o politica de ajutor social foarte avansata chiar pentru zilele noastre.

Erau evreii anului 1880 fericiti? Greu de stiut. Viata era mai putin materialista, tentatiile erau mici, evreii visau sa fie Rotschild insa se multumeau cu foarte putin.

Poate totusi sufletele lor zburau pe deasupra acoperisurilor in cautarea fericirii care in acele timpuri era foarte diferita de cea de astazi.